Intretinere programata: Acest Forum e oprit pe o perioada NEDETERMINATA! Daca doriti redeschiderea lui scrieti la adresa:administrator@workpage.ro

 

 

 

Earth nature field

TURTELE SI SERBETURILE - TIPURI, ADMINISTRARE

Energetice, proteice, superproteice, utilizare, administrarea si preparare.

Moderatori: Administratori Forum, Moderatori

Avatar utilizator
administrator
Administratori

Administratori
Mesaje: 104
Membru din: Vin 14 Ian, 2022 7:38 pm
2
Localitate: Voluntari
Numar de stupi: 5
Contact:
Romania
Ian 2022 30 08:54

TURTELE SI SERBETURILE - TIPURI, ADMINISTRARE

Mesaj necitit de administrator

Sunt amestecuri solide sau semisolide (pasta) utilizate in hrana albinelor.
Dupa scopul si momentul folosirii turtele ca si siropurile se impart in turte de stimulare sau turte energetice.
Turtele de stimulare sunt turte proteice sau superproteice, destinate atat asigurarii unui plus de hrana dat de continutul de zahar ori miere din turta, cat si unui aport de proteina ce stimuleaza albinele si ulterior matca pentru depunerea oualelor. Se administreaza la inceputul si in timpul perioadei active pana la inceperea culesurilor.
Turtele solide se aplica deasupra ramelor sau in podisoarele hranitor.
Serbeturile au o consistenta mai redusa si se aplica sub forma de linii de-alungul ramelor.
Turtele si serbeturile mai pot contine diferite substante in combaterea bolilor si/sau daunatorilor (ex. turta energetica cu tymol care in afara de aportul energetic combate varooa prin mirosul degajat de prezenta tymolului in compozitie).

Dacă ȋn toamnă ati lăsat albinelor hrană suficienta(cca 15 kg miere per familie sau 2/3 miere capacita pe fiecare rama CU ALBINA), iar familia este mijlociu spre puternică nu este nicio problema atat ȋn privinţa hranei şi cat si ȋn privinţa stimulării.
Dacă albinele au miere insuficientă atunci administrati turta (ENERGETICA) cât se poate de rapid, indiferent că este decembrie şi iarna de-abia a venit si indiferent daca afară este zapada si temperatura scăzută. Pierderile ȋn cazul lipsei de hrană sunt mult mai mari, putand muri ȋntreaga familie de albine, comparativ cu situaţia ȋn care deschizi stupul şi aşezi deasupra ghemului o turtă. Turta să fie aşezată perpendicular pe intervalele dintre rame şi va cuprinde toate intervalele ȋn care sunt albine, astfel ȋncât toate albinele din ghem să aibă acces la hrană.

Administrarea turtelor de stimulare (PROTEICE SAU SUPERPROTEICE) se face in functie de conditiile climatice specifice fiecarei zone si de prognoza meteo viitoare.
Stimularea prea timpurie a albinelor poate face mai mult rău decât bine. Matca poate să ȋşi depună prea vremelnic ponta, iar daca intervin perioade de frig care dureaza o perioadă mai lungă de timp, se poate provoca moartea prin ȋnfometare a respectivei familii, chiar daca respectivul stup este plin cu miere.

Odată ponta depusă tot ghemul de albine este centrat pe respectiva regiune, iar daca frigul durează o perioadă mai lungă, albinele nu se mai pot deplasa pe ramele ȋnvecinate ca să aducă ȋn ghem miere. Ȋncercând să protejeze puietul de frig toată familia de albine o sa moară de foame putând să aibă ȋn vecinătate miere de calitate.

Prin urmare când administrezi prima turtă trebuie avut ȋn vedere ȋn respectiva regiune când anume de obicei ȋncepe primăvara, sau cât de lungi sunt perioadele cu ger, câtă mancare ai lăsat de asemenea ȋn stup?
Pentru că dacă ai lăsat prea puţină, o stimulare prea puternică va genera cresterea consumului de miere, iar daca primăvara se lasă aşteptată atunci s-ar putea să ai mari probleme.
Scrie răspuns

Înapoi la “TURTE”