Marea familie a Apidelor, genul Apis, specia melifera, este raspandita aproape pe toata suprafata celor cinci continente.
Specia Apis melifera L. prezinta numeroase populatii cu insusiri diferite ce le dau oarecare distinctii care le conferta dreptul sa poarte denumirea de rase. Specialistii au adoptat impartirea albinelor in doua rase: specia Apis melifera L care cuprinde rasa neagra si rasa galbena.
Rase de albine: rasa neagra
Rasa neagra cu prototipul caracteristic in Africa rasariteana se gaseste in stare pura, in Republica Malgasa (insula Madagascar). Ea are culoarea complet neagra fara nici o dungulita de perisori, primind denumirea de Apis melifera unicolor: are corpul mai mic decat al albinei de pe continentul african.
Vecina ei de pe continent, ceva mai la nord, cu loc de bastina in muntii Kilimandjaro, Apis melifera monticola ale carei dimensiuni corporale sunt mai mare, apropiate de albinele din Europa. Ea s-a extins spre vest inspre lacul Tanganika si litoralul Angolei fiind denumita din aceasta cauza Apis melifera litorea.
Coborand spre sud, rasa neagra ajunge in Transvaal pana la Capul Bunei Sperante, unde se gaseste subrasa Apis melifera capensis. Are culoare bruna-inchis cu corpul acoperit de peri scurti. Caracteristic pentru aceasta subrasa e urma de primitivism ce a pastrat-o – in anumite ocazii se pot naste din noua nefecundate matci si albine lucratoare.
Din aceeasi rasa neagra deriva si subrasa Apis melifera intermessa denumita si albina telica care ocupa nord-vestul continetului african si face jonctiunea cu albina europeana prin Spania. Are aceeasi marime corporala cu cea europeana, deosebindu-se insa prin o propolizare mare a fagurilor in stup si prin faptul ca este indemna la boala loca.
Indepand de aici, in Europa, rasa neagra isi mareste foarte mult aria de raspandire, cu varietati a caror culoare variaza spre brun inchis, aramiu, cu limitari distincte in raport de specificul regimului termic si de umiditate.
Apar deci subrase destul de numeroase fata de cele africane si anime: Apis melifera-melifera L. ocupa zona nornica si mijlocie a continentului european incepand cu Spania, Franta, Olanda, Anglia, Germania, Austria, Rusia. E o albina mai irascibila, mai putin blanda la fum; matcile parasesc adesea fagurele la cercetarea lui, perzandu-se usor: capacesc mierea la „uscat” lasand un spatiu liber plin cu aer intre mierea din celule si capacel.
Prototipul aceste subrase este albina franceza denumita in Franta albina comuna sau transalpina. Culoarea ei este brun negricioasa, cu ineluse abdominale acoperite partial cu peri aramii cu putina pigmentatie galbena.
Albina din Germania rasariteana si din Austria denumita albina carniola, Apis melifera Carnica are corpul putin mai scurt dar cu torace mai larg, in timp ce abdomenul este subtire si lunguiet. Perisorii ce-i acopera corpul sunt de culoare brun cenusiu inchis, dar cu benzi in dreptul sternitelor. Culoarea matcii prezinta nuante aramii; trantorii sunt voluminosi si chiar mai mari decat la alte subrase. Albinele rezista bine la temperaturi joase.
Rasa de albina Apis melifera carpatica (Albina carpatina)
In acest vast triunghi marginit la nord-vest de albina carniola, la vest de albina dalmata, iar la rasarit cu albina ucraineana, s-a statornicit de-a lungul veacurilor, albina carpatica, care pastreaza o medie bimetrica de 6,399 mm.
Ea se situeaza in privinta lungimii limbii, corpului intre albina galbena intaliana si cea carniola.
Culoarea chitinei este bruna, acoperita de perisori gri-deschis cu o usoara nunata galbena. Insusirile caracteristice ale acestei albine sunt blandetea, comportarea linistita pe faguri, reactia imediata la fum ceea ce o face sa fie foarte usor de manuit; are o buna adaptare la culesurile caracteristice din tara noastra: capaceste mierea la „uscat” ceea ce o face sa fie foarte apreciata pentru productia de faguri in sectiuni.
Nu roieste prea mult, nu e pradalnica, propolizeaza putin, iar ca productie de miere a atins si pana la 200 kg de stup.
Rase de albine: rasa galbena
Rasa galbena isi are origina in albina italiana. Apicultorii romani erau preocupati de ameliorarea si inmultirea coloniilor cu caracteristici mai deosebite.
Albina italiana este foarte harnica, pastreaza curatenia in stup, lupta cu darzenie contra bolii loca; durata vietii este mai mare in comparatie cu rasele caucaziana sau carniola. Vara traieste mai putin, ca o consecinta a harniciei sale, care o epuizeaza destul de repede.
Matcile sunt foarte prolifice si populatia stupului e totdeauna mare; ouatul se prelungeste pana tarziu in toamna. Este mai putin rezistenta la iernare, mai ales in regiunile reci.
Rasa italiana este raspandita in mai toate continentele datorita importurilor masive. In Statele Unite detine primatul fata de alte rase; acolo, printr-o selectie atenta s-a ajuns la cunoscuta albina americana Apis aurea de mare productivitate. O caracteristica a acestei subrase americane o constituie faptul ca matcile nu sunt exclusiviste, caci adeseori se gasesc cate doua in acelasi stup, si depun oua chiar pe acelasi fagure de cuib.
Albina de rasa galbena s-a extins de asemenea in intregul bazin mediteranean. Din ea deriva subrasa Apis melifera cypris, din insula Cipru, de culoare galbena putin mai deschisa, avand pe torace perisori cenusii, iar scutul toracic galben. Caracteristic la aceasta albina e marea ei agresivitate care o face sa fie neglijenta, caci desi harnica si dand productii bune, nu poate fi linistita nici cu fum, nici cu pulverizari cu apa.
Mai spre nord albina de rasa galbena atinge versantul sudic al Muntilor Caucazieni formand rasa transcaucaziana galbena de ses, Apis melifera remipes, care se deosebeste de rasa caucaziana sura de munte. Aceasta este blanda, roieste cam mult, capaceste fagurii la umed, deci mierea din celule atinge suprafata inferioara a capacelului de ceara, cu matci prolifice si ingaduitoare cu suratele lor.
O subrasa formata din caucaziana galbena de ses sau derivata din cea siriana, mai este albina galbena din Iran, Apis meda – cu matci foarte prolifice, albine harnice dar putin mai irascibile.
Rase de albine pe continentul asiatic
In continetul asiatic predomina trei specii de albine tot de rasa galbena. Rasa indiana, Apis indica, asemanatoare cu cea melifera; e blanda, se manuieste fara fum si destul de productiva.
Apis japonica foloseste acul foarte rar si prefera sa atace muscand cu mandibulele sale puternice. Ele nu folosesc deloc propolisul; cladesc faguri la temperaturi mai joase, cu peretii dintre celule foarte subtiri, dar cu baza trirombica foarte groasa.
In tinuturile din jurul Oceanului Indian se mai gasesc inca doua specii aparte de albine: Apis dorsata si Apis floraea ce nu reprezinta insa prea mult interes pentru noi, deoarece nu pot fi domesticite.
Prima este denumita albina uriasa, cladeste un singure fagure adesea lung de doi metri, cu baza de sus de 10 cm grosime, solid legata de creanga unui arbore; matca e lunga de 37 mm iar albinele masoara 16 mm. Are un caracter irascibil.
Exista si albine fara ac, precum sunt cele din Mexic, unde regasim rasa de albine Apis Melipona bechi.
Cateva clasificari realizate de David A. Cushman:
Rasa pura – din pacate nu mai exista albine rasa pura 99-100%. Se considera ca o puritate de 85-90% este foarte buna.
Hibrid – care poate fi genetic sau rasial (asa-numitul metis).
Mongrel – este tipul de albina in care unul dintre parinti sau amandoi parintii provin dintr-o incrucisare.
Rase de albine: Buckfast
O alta rasa pe care o mai regasim in tara noastra este si rasa de albine Buckfast, care isi are originea din incrucisarea albinei italiene cu cea vest-europeana din regiunea Angliei. Albina Buckfast se caracterizeaza prin blandete, harnicie si capacitatea de a fi productiva.
De asemenea, are un instinct redus in ceea ce priveste roirea. Exista cativa apicultori care au afirmat ca la un numar de circa 2.000 de familii de albine, daca se lucreaza corect cu aceasta albina, practic, albina roieste atat de putin incat nu se justifica (este nerentabil) controlul periodic al familiilor.
Are o colectare redusa de propolis, insa in primavara isi revine bine si rapid din sezonul rece. Acest lucru o ajuta sa fie capabila de toate culesurile importante din perioade verii. Se remarca, asa cum am precizat anterior, printr-o blandete foarte mare. Pentru cei care utilizeaza metoda hibrizarii, trebuie ca acest lucru sa se petreaca numai atunci cand parintii sunt bine cunoscuti si au o puritate suficient de mare.
Copyright
